
Curs video - Structural body
Structural Body este un program de armonizare corp-minte-suflet prin intermediul, miscarii, simtirii si respiratiei. Urmărește și exersează periodic cu ajutorul acestui…
Dansator, coregraf și pedagog internațional, originar din Târgu-Mureș, Daniel abordează mișcarea ca un fenomen, cuvânt și Univers ce se îmbină și dezbină pentru a se găsi. Dar și pierde sau căuta. Vasta sa experiență in transmiterea atelierelor de expresie corporală, structură de corp și armonizarea respectiv coordonarea trup-suflet, respirații-mișcări i-au permis să își dezvolte propria sa pedagogie adaptată grupurilor sau individualităților. Absolvent al științelor sociale, dansului contemporan, filozofiei artistice la Târgu-Mureș, Buenos Aires și Paris, cercetările sale continuă pentru a dezvolta o metodologie proprie respectiv creațiile sale artistice hibride duc spre transversalitate, intergeneraționalitate și interculturalitate constructivă. O călătorie introspectivă in propriul EU, natura in propria sa natură.
Structural Body este un program de armonizare corp-minte-suflet prin intermediul, miscarii, simtirii si respiratiei. Urmărește și exersează periodic cu ajutorul acestui…
Aici găsești programul video gratuit de stretching de 10 minute pe care îl poți repeta zilnic, cu efect favorabil asupra echilibrului…
Te-ai gândit că dansul poate fi o formă de exprimare a unor trăiri interioare a căror eliberare te poate ajuta să…